Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre arbitrajul din Superliga, considerat în dezavantajul campioanei, după partida cu Universitatea Craiova.
Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei a șaptea a play-off-ului din Superliga, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Muhar, în minutul 66, respectiv Ivan, în minutul 69.
După această partidă, antrenorul Dan Petrescu a făcut crize de nervi, iar patronul Neluțu Varga a cedat și a anunțat că se retrage din fotbal. Cei de la CFR Cluj consideră că arbitrajul le-a fost potrivnic în acest sezon.
Cristi Balaj încearcă să găsească explicații pentru deciziile care au defavorizat-o pe CFR Cluj.
„Despre arbitraj se pot spune multe. Au fost greșeli în fiecare an, nu poate să demonstreze nimeni că în anii trecuți a fost intenție, pentru că nu a fost VAR. În fiecare etapă am avut decizii greșite majore, greșelile au fost stabilite de către specialiști, nu a existat în anii anteriori nicio echipă care să aibă etapă de etapă greșeli de arbitraj.
(n.r. de ce s-ar produce aceste greșeli în defavoarea CFR-ului) Nu știu, aici mă pierdeți, chiar nu știu. Nu știu care ar fi câștigul fotbalului românesc, atâta timp cât CFR a fost singura echipă care a adus puncte. (n.r. că s-ar dori să mai câștige și alte echipe titlul, pentru că a devenit campionatul oarecum anost) Poate să fie un motiv, plus că lumea era obișnuită ca pe final CFR să aibă forța de a apăsa accelerația și să joace până în ultima etapă, uitați că de data asta e greu probabil să se mai întâmple acest lucru.
Sunt mulți factori, un concurs de împrejurări, lipsă de pregătire, curajul de a accepta când arbitrii greșesc, mă refer la cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor”, a spus Cristi Balaj, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER